CMR 2024 - intern si international - ASIROM Vienna Insurance Group - Pitesti - Arges

asigurari cmr asirom vienna insurance group marfuri transport pitesti arges

ROMANIA, Bucuresti, Sector 2, Bd. Carol I, nr. 31-33.

office@asirom.ro

Tel:    021.317.81.36, 021. 601 10 99, 021.601.12.87

Fax:   021.317.81.32, 021 601 12 88

              ASIGURAREA ROMANEASCA - ASIROM Vienna Insurance Group​ este o companie de asigurari cu un istoric de peste 25 ani pe piata de asigurari din Romania. Stabilitatea si trainicia sa au facut ca in anul 2007 sa fie acceptata in grupul austriac VIENNA INSURANCE GROUP (VIG), care este lider pe piata asigurarilor din Europa Centrala si de Est, cu o experienta de peste 190 ani, cu cca. 50 de companii in peste 25 de tari si avand peste 24 000 de angajati. In acelasi timp, ASIROM se afla intr-o relatie foarte buna de cooperare cu ERSTE GROUP, partener strategic al VIG. Putem spune ca ASIROM, este in prezent, o companie de asigurari moderna, racordata la cerintele pietei, stabila si o companie care continua sa ofere incredere clientilor sai. ASIROM Vienna Insurance Group este autorizata sa comercializeze produse de asigurare proprii, in Romania, fiind inregistrata in Registrul Asiguratorilor la numarul RA-023-10.04.2003.

Aspecte Generale: 

ASIGURAREA ROMANEASCA - ASIROM Vienna Insurance Group​ ofera transportatorilor o polita CMR unica (EUROTRANS), care asigura raspunderea transportatorului in calitate de caraus, pentru marfurile transportate cu autovehicule, intern numai pe teritoriul Romaniei, international sau in cabotaj (transport rutier public efectuat intre doua locatii aflate pe teritoriul aceleiasi tari straine, de catre un operator de transport rutier, obligatoriu in continuarea unui transport international de marfuri, care a avut ca destinatie finala acea tara straina).

               Polita asigura standard:

                Suplimentar, se pot atasa la polita CMR EUROTRANS si clauze suplimentare, la solicitarea scrisa a asiguratului si cu acordul asiguratorului, pentru care se plateste prima de asigurare suplimentara:

  • transportul cu vehicule descoperite;
  • transportul cu vehicule nedeclarate asiguratorului;
  • transportul cu vehicule dotate cu instalatii frigorifice;
  • asigurarea containerelor;

                In cazul cuplurilor cap tractor + semiremorca, asigurarea CMR EUROTRANS se poate incheia atat pe capul tractor cat si pe semiremorca.

Obiectul Asigurarii: 

               ASIGURAREA ROMANEASCA - ASIROM Vienna Insurance Group asigura, in baza politei de asigurare EUROTRANS, raspunderea asiguratului pentru marfa transportata in trafic rutier public, pentru pierderea totala sau partiala a marfii sau pentru depasirea termenului de livrare, cu conditia respectarii legislatiei aplicabile in transportul respectiv.

               Daca vehiculul continand marfuri este transportat pe o parte a parcursului, pe cale ferata sau navigabila, fara descarcarea marfii din autovehicul, atunci asigurarea acopera intregul transport.

               Este acoperita raspunderea asiguratului pentru marfurile transportate cu vehicule rutiere, autoutilitare si vehicule tractate de tipul remorcilor si semiremorcilor, care sunt in proprietatea asiguratului sau nu (au la baza un contract de inchiriere, comodat, leasing, etc.) si care au fost comunicate, in scris asiguratorului, prin cererea chestionar. autovehiculele trebuie sa fie conduse de catre prepusii asiguratului.

               Polita de asigurare EUROTRANS se incheie numai pentru vehiculele care necesita, conform reglementarilor legale, licentiere din partea A.R.R.

Conditii de Preluare in Asigurare: 

              Pentru a putea sa incheie o polita de asigurare CMR, solicitantul trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii:

  • sa desfasoare activitate de transport rutier de marfuri si sa indeplineasca reglementarile legale pentru autorizarea ca operator de transport rutier;
  • sa intocmeasca Cererea Chestionar care contine informatii relevante despre solictant, despre activitatea de transport pe care doreste sa o desfasoare si riscurile la care se expune, despre mijloacele de transport pe care urmeaza sa le foloseasca in activitate, informatii care sunt esentiale pentru intocmirea politei CMR;
  • sa solicite sau nu, atasarea clauzelor suplimentare la polita de baza;
  • sa intocmeasca Specificatia care detaliaza bunurile sau raspunderile asigurate precum si sublimitele de raspundere ale asiguratorului;
  • sa participe la inspectia de risc si sa semneze raportul aferent, in cazul transportului de vehicule pe platforme;
  • sa puna la dispozitie asiguratorului Cartea de Identitate a Vehiculului asigurat, Certificatul de Inmatriculare al acestuia si Certificatul de Inregistrare al firmei;
  • sa detalieze istoricul de daune, daca este cazul;

              Cererea chestionar trebuie intocmita in oricare din urmatoarele situatii:

  • incheierea unei polite noi;
  • reinoirea unei polite existente, inainte de data expirarii acesteia;
  • alte situatii care presupun schimbari ale riscurilor asigurate;
Perioada Asigurata: 

               Asigurarea CMR EUROTRANS de la ASIGURAREA ROMANEASCA - ASIROM Vienna Insurance Group se poate incheia pe una sau mai multe luni sau pe o perioada de un an, iar perioada respectiva va fi specificata in polita. Intrarea in valabilitate se face cel mai devreme, incepand cu ora 00:00 a zilei urmatoare emiterii politei EUROTRANS iar iesirea din valabilitate se produce la ora 24:00 a ultimei zile de valabilitate inscrisa pe polita EUROTRANS.

               Polita poate fi incheiata si pe durata unui singur transport.

               Polita de asigurare CMR EUROTRANS isi inceteaza valabilitatea si implicit inceteaza raspunderea asiguratorului, in urmatoarele cazuri:

  • la ora si ziua inscrise in polita de asigurare, ca si data de expirare;
  • in caz de dauna totala;
  • la data schimbarii proprietarului/utilizatorului interesului asigurabil;
  • cu acordul ambelor parti;
  • la ora 24.00 a datei de scadenta a ratei de prima sau a datei de expirare a termenului de pasuire, daca asiguratorul a aprobat un astfel de termen si nu s-a achitat pana la acest termen rata scadenta;
  • prin denuntare unilaterala, sub forma unei scrisori recomandate cu confirmare de primire, cu un preaviz de 20 zile;
  • ìn caz de forta majora;
  • prin desfiintarea de drept a contractului in cazul in care asiguratul nu-si indeplineste obligatiile contractuale;
Teritorialitate: 

               Polita de asigurare CMR EUROTRANS de la ASIGURAREA ROMANEASCA - ASIROM Vienna Insurance Group este valabila in cazul urmatoarelor tipuri de transporturi:

  • Transporturi interne, efectuate numai pe teritoriul Romaniei;
  • Transporturi internationale, efectuate intre doua tari diferite, dintre care cel putin una trebuie sa fie tara semnatara a Conventiei Internationale CMR;
  • Transporturi in cabotaj, efectuate pe teritoriul unei tari straine, in continuarea unui transport international (transport rutier public efectuat intre doua locatii aflate pe teritoriul aceleiasi tari straine, de catre un operator de transport rutier, obligatoriu in continuarea unui transport international de marfuri, care a avut ca destinatie finala acea tara straina);
Asiguratul: 

              Asiguratul in cadrul politei de asigurare CMR EUROTRANS de la ASIGURAREA ROMANEASCA - ASIROM Vienna Insurance Group este orice persoana fizica sau juridica mentionata in polita, care in calitate de transportator rutier de marfuri autorizat, isi asuma raspunderea executarii unui transport, in baza unui contract sau comenzi de transport, cu vehicule proprii, inchiriate sau luate in locatie de gestiune.

              Notiunii de asigurat ii sunt asimilati si prepusii acestuia si/ sau persoanele din conducere, cand acesti prepusi sau aceste persoane actioneaza in exercitiul functiilor lor.

              Asiguratul trebuie sa aiba toate licentele si aprobarile legale necesare pentru executarea transportului de marfuri.

Suma Asigurata: 

              Suma asigurata sau limita maxima a raspunderii asiguratorului, este acea valoare globala mentionata de catre solicitant in cererea chestionar si care reprezinta suma maxima, per eveniment si per intreaga perioada asigurata, in limita careia ASIGURAREA ROMANEASCA - ASIROM Vienna Insurance Group poate acorda despagubiri asiguratului sau celor indreptatiti, in cazul producerii evenimentului asigurat, sau suma totala a despagubirilor ce se pot acorda pe toata perioada de valabilitate a asigurarii. In aceasta valoare globala sunt asigurate atat riscurile standard cat si cele acoperite prin clauzele suplimentare atasate politei CMR. Suma asigurata poate fi exprimata in RON, USD sau EURO.

              Dupa ce se realizeaza despagubiri pentru daune partiale, suma asigurata se diminueaza cu valoarea acelor despagubiri iar noua suma astfel rezultata ramane valabila ca limita maxima de despagubire pana la expirarea politei CMR daca nu intervin intre timp si alte despagubiri. Reintregirea sumei asigurate pana la nivelul avut initial, la incheierea politei, se poate face la cererea asiguratului, cu aprobare din partea asiguratorului si contra platii unei prime de asigurare suplimentara.

              Pe durata asigurarii, suma asigurata poate fi majorata, cu conditia platii unei primei suplimentare de asigurare.

              Sumele asigurate/limitele de asigurare pentru riscul de furt, intarzierea in livrarea marfii, cheltuielile de salvare, cheltuielile de distrugerea marfii daunate, cheltuieli de judecata si pentru containerul utilizat sunt cele mentionate in conditiile de asigurare si nu mai trebuie mentionate in polita. Daca in urma intelegerii intre asigurat si asigurator se stabilesc alte limite de asigurare, atunci ele trebuiesc mentionate in polita de asigurare.

              Raspunderea asiguratului, acoperita prin polita EUROTRANS, pentru fiecare kilogram de marfa bruta transportata, nu poate depasi suma asigurata inscrisa pe polita si in acelasi timp si urmatoarele limite, in functie de tipul de transport pe care il efectua asiguratul in momentul producerii evenimentului asigurat:

  • in cazul transporturilor internationale, raspunderea asiguratului este limitata la 8,33 D.S.T. (drepturi speciale de tragere = unitati de cont ale Fondului Monetar International) pe Kg de marfa bruta;
  • in cazul transporturilor interne, numai pe teritoriul Romaniei, raspunderea asiguratului este limitata la 2,5 USD pentru fiecare kilogram de marfa bruta;
  • in cazul transporturilor in cabotaj, raspunderea asiguratului, este acoperita conform limitarilor mentionate in legislatia locala a tarii, pe teritoriul careia se face cabotajul, dar nu mai mult de 15 D.S.T./ kilogram de marfa bruta transportata;

              In cazul in care asiguratul efectueaza transporturi in care raspunderea sa, conform legislatiei, este mai mare decat suma asigurata pentru marfa transportata, atunci diferenta de valoare poate fi asigurata printr-un act aditional la polita si plata unei prime de asigurare suplimentare, stabilita de asigurator.

              Daca raspunderea asiguratului pentru marfa transportata, stabilita conform legislatiei, este mai mare decat suma asigurata, prevazuta in polita de asigurare pentru marfa si nu s-a platit o prima suplimentara pentru diferenta de valoare, atunci despagubirea se va calcula aplicand principiul proportiei, iar despagubirea cuvenita va fi egala cu valoarea pagubei inmultita cu raportul dintre suma asigurata pentru marfa transportata si raspunderea efectiva a asiguratului pentru marfa.

              In cazul in care expeditorul marfurilor transportate, declara in scrisoarea de trasura CMR o valoare mare, care depaseste limitarile mentionate mai sus, in urma solicitarii scrise a asiguratului, temeinic fundamentata, asiguratorul poate accepta acoperirea acestei valori, pentru o prima suplimentara stabilita de el, in baza unui act aditional la polita de asigurare. Nu este obligatoriu ca asiguratorul sa accepte orice marire solicitata de asigurat/expeditor.

Prima de Asigurare: 

              Prima de asigurare pe polita CMR EUROTRANS reprezinta suma datorata de asigurat in schimbul obligatiei pe care si-o asuma ASIGURAREA ROMANEASCA - ASIROM Vienna Insurance Group, de plata a indemnizatiei de asigurare (despagubire) in caz de producere a riscurilor asigurate. Ea rezulta, in urma aplicarii, la valoare sumei asigurate, a unei cote de prima, procentuala, stabilita de catre asigurator in functie de anumite criterii. Este exprimata valoric, in moneda incheierii contractului, RON, USD sau EURO si poate fi achitata integral la emiterea politei CMR sau intr-un numar de rate acceptate de catre asigurator. Sumele in valuta se achita in RON la cursul BNR valabil pentru ziua efectuarii platii.

              In cazul platii primei anuale in rate, ratele urmatoare primei rate (care se incaseaza obligatoriu in ziua emiterii politei) NU beneficiaza de un termen de pasuire. In anumite conditii si in baza unei aprobari speciale, asiguratorul poate acorda o perioada de pasuire la plata, de 15 zile calendaristice, de la data scadenta pentru rata respectiva. Neachitarea unei rate de primă la data scadenta are drept consecinta rezilierea automata a politei de asigurare, daca in urma solicitarii scrise a asiguratului, asiguratorul nu convine altfel in scris. In cazul rezilierii, asiguratul are obligatia sa restituie asiguratorului, polita originala aflata in posesia sa.

              In cazul cuplurilor autotractor si semiremorca, prima de asigurare se stabileste ori pe cap tractor ori pe semiremorca, conform solicitarii asiguratului. Daca asiguratul asigura mai multe cupluri pe aceeasi polita, atunci prima de asigurare trebuie sa se stabileasca pentru toate cuplurile numai pe capete tractor sau numai pe semiremorci. In cazul cuplurilor formate din autocamion si remorca, prima de asigurare se calculeaza pentru autocamion si separat pentru remorca.

              In cazul asigurarii incheiate pe durata unui singur transport prima se plateste anticipat si integral.

ATENTIE! Asiguratorul nu are obligatia de a-i notifica asiguratului datele de scadenta ale primelor de asigurare.

Sistemul de Fransize: 

              Polita de asigurare CMR EUROTRANS a raspunderii transportatorului in calitate de caraus, pentru marfurile transportate cu autovehicule, in trafic intern si international, de la ASIGURAREA ROMANEASCA - ASIROM Vienna Insurance Group poate fi incheiata cu sau fara fransize deductibile per eveniment, in functie de anumite criterii stabilite de catre asigurator.

              Din valoarea daunei, calculata in urma producerii unui eveniment asigurat, se scade fransiza deductibila de 500 EUR, daca nu se mentioneaza altfel in polita de asigurare.

              In cazul stationarii vehiculului, intr-o parcare amenajata special pentru parcarea vehiculelor de transport marfa si pentru odihna soferilor sau in parcarea unei benzinarii prevazuta cu supraveghere video, dar fara monitorizare permanenta si posibilitate de interventie, se acopera numai partea din furt care depaseste 10.000 EUR. Nu se mai aplica alte fransize in acest caz. Daca suma asigurata pentru marfa transportata este mai mare de 50.000 EUR, despagubirea maxima care se poate acorda in acest caz, este de 40.000 EUR. In acest caz, este obligatorie prezenta conducatorului auto la vehicul, dar nu neaparat in stare de veghe. Asiguratul trebuie sa faca dovada ca parcarea este destinata vehiculelor de transport marfa.

Riscuri Asigurate Standard: 

              Riscurile standard asigurate prin polita de asigurare CMR EUROTRANS a raspunderii transportatorului in calitate de caraus, pentru marfurile transportate cu autovehicule, in trafic intern si international, de la ASIGURAREA ROMANEASCA - ASIROM Vienna Insurance Group sunt:

  • AVARIEREA marfurilor;
  • FURTUL marfurilor;
    • aceasta acopera numai faptele de furt a marfii transportate, comise prin efractie, talharie sau orice actiune de acest gen, in masura in care nu contravin celor de mai jos;
    • furtul este acoperit numai daca vehiculul s-a aflat in permanenta sub supravegherea unui angajat al asiguratului. Daca conducatorul auto doarme in autovehicul, nu se considera ca el supravegheaza autovehiculul;
    • in cazul stationarii vehiculului, se acopera furtul marfii, numai daca vehiculul se afla intr-o parcare pazita. In acest caz nu mai este obligatorie prezenta conducatorului auto la autovehicul;
    • in cazul stationarii vehiculului, intr-o parcare amenajata special pentru parcarea vehiculelor de transport marfa si pentru odihna soferilor sau in parcarea unei benzinarii prevazuta cu supraveghere video, dar fara monitorizare permanenta si posibilitate deinterventie, se acopera numai partea din furt care depaseste 10.000 EUR. Nu se mai aplica alte fransize in acest caz. Daca limita raspunderii asigurate pentru marfa transportata este mai mare de 50.000 EUR, despagubirea maxima care se poate acorda in acest caz, este de 40.000 EUR. Este obligatorie prezenta conducatorului auto la vehicul, dar nu neaparat in stare de veghe. Asiguratul trebuie sa faca dovada ca parcarea este destinata vehiculelor de transport marfa;
    • in cazul furtului vehiculului, se despagubeste marfa furata numai daca vehiculul avea usile incuiate in momentul respectiv si nu exista nici o cheie in cabina. In cazul in care vehiculul era prevazut cu sistem de alarma antifurt, conform declaratiei din cererea chestionar, acesta trebuia sa fie activat.
    • in cazul transporturilor efectuate cu autovehicule descoperite, nu se acopera cazurile de furt, cu exceptia cazurilor de talharie;
    • furturile comise in alte conditii decat cele mentionate mai sus, sunt excluse;
  • INTARZIEREA IN LIVRAREA MARFII
    • in caz de intarziere, daca se face dovada ca din aceasta intarziere a rezultat o dauna la marfa transportata, atunci aceasta dauna este acoperita, fara ca depagubirea sa depaseasca cuantumul taxelor de transport;
    • despagubirea pentru intarzierea in livrarea marfii, este in excedent peste suma asigurata stabilita in polita de asigurare pentru marfa transportata;
  • TAXA DE transport SI TAXELE VAMALE
    • taxa de transport, taxele vamale si alte cheltuieli ivite cu ocazia transportului, aferente marfii transportate, sunt acoperite in totalitate, in caz de dauna totala si proportional in caz de dauna partiala. Alte daune-interese pentru pierdere nu sunt datorate;
  • CABOTAJ (transport rutier public efectuat intre doua locatii aflate pe teritoriul aceleiasi tari straine, de catre un operator de transport rutier, obligatoriu in continuarea unui transport international de marfuri, care a avut ca destinatie finala acea tara straina)
    • asiguratorul acopera transporturile in cabotaj, efectuate de asigurat, pe teritoriul unei tari straine, in continuarea unui transport international;
    • transporturile in cabotaj pot fi efectuate in maxim 7 zile, de la finalizarea unui transport international de marfuri;
    • sunt permise transporturi in cabotaj pe ruta de intoarcere, pe teritoriul statelor tranzitate, cu conditia respectarii traseului cel mai scurt si fara a depasi 7 zile de la finalizarea transportului international;
    • deplasarea vehiculului fara incarcatura nu se considera cabotaj;
    • in cazul producerii unei daune, asiguratul are obligatia sa prezinte asiguratorului dovada pentru transportul in cabotaj efectuat, respectiv scrisoarea de trasura CMR, pentru transportul international si scrisoarea de trasura pentru fiecare operatie de cabotaj. In caz contrar asiguratorul este exonerat de raspundere;
    • raspunderea asiguratului pentru marfa transportata, este acoperita conform limitarilor mentionate in legislatia locala a tarii, pe teritoriul careia se face cabotajul, dar nu mai mult de 15 D.S.T./kilogram de marfa bruta transportata si fara a depasi suma asigurata/vehicul, mentionata in polita de asigurare pentru marfa transportata;
  • CHELTUIELI DE SALVARE
    • asiguratorul acopera cheltuielile de salvare sau prevenire a producerii evenimentului asigurat, rezonabil efectuate de asigurat, in limita a 5.000 de EUR/eveniment. Cheltuielile de salvare sunt in excedent peste suma asigurata stabilita in polita de asigurare pentru marfa transportata;
    • la solicitarea asiguratului, asiguratorul poate accepta o limita mai mare de acoperire pentru cheltuielile de salvare, in schimbul unei prime suplimentare de asigurare si mentionarea acestei limite in polita de asigurare;
    • in cheltuielile de salvare pot fi incluse si urmatoarele:
      • cheltuielile suplimentare de transport a bunurilor, pana la destinatie, in cazul defectarii vehiculului. Aceste cheltuieli trebuie sa se incadreze in limita stabilita pentru cheltuielile de salvare/eveniment si sa nu depaseasca taxa din contractul de transport a asiguratului;
      • cheltuielile de transport a marfii daunate, la cel mai apropiat loc de depozitare si cheltuielile de depozitare;
  • CHELTUIELI CU DISTRUGEREA MARFII DAUNATE
    • asiguratorul acopera cheltuielile de distrugere a marfii daunate, rezonabil efectuate de asigurat, in limita a 2.000 de EUR/eveniment. Aceste cheltuieli sunt in excedent peste limita raspunderii stabilita in polita de asigurare pentru marfa transportata;
    • la distrugerea marfii trebuie sa asiste un reprezentant al asiguratorului. In cazul nerespectarii acestui aspect, din culpa asiguratului, asiguratorul este exonerat de raspundere, pentru aceste cheltuieli;
  • CHELTUIELI DE JUDECATA
    • asiguratorul acopera cheltuielile rezonabil efectuate de asigurat, cu aprobarea asiguratorului, in limita a 3.000 de EUR/eveniment, dupa cum urmeaza:
      • cheltuielile efectuate de catre asigurat in procesul civil, daca a fost obligat la desdaunare (inclusiv in cazul in care actiunea penala pusa in miscare nu mai este judecata, iar actiunea civila ramane in competenta instantei penale), decurgand dintr-un eveniment asigurat produs;
      • cheltuielile efectuate de catre tertul pagubit in procesul civil, in scopul obligarii asiguratului la plata unor despagubiri, ca urmare a producerii unor evenimente asigurate, daca asiguratul a fost obligat prin hotarare judecatoreasca definitiva la plata acestora (inclusiv in cazul in care actiunea penala pusa in miscare nu mai este judecata, iar actiunea civila ramane in competenta instantei penale);
    • cheltuielile mai sus mentionate, sunt in excedent peste suma asigurata stabilita in polita de asigurare pentru marfa transportata.
Riscuri Excluse: 

              Riscurile excluse in polita de asigurare CMR EUROTRANS a raspunderii transportatorului in calitate de caraus, pentru marfurile transportate cu autovehicule, in trafic intern si international, de la ASIGURAREA ROMANEASCA - ASIROM Vienna Insurance Group sunt:

  • pierderea marfii, deteriorarea acesteia sau depasirea termenului de livrare care a avut drept cauza o culpa a persoanei care are dreptul sa dispuna de marfa sau un ordin al acesteia;
  • utilizarea autovehiculelor descoperite si fara prelata, care se asigura pe clauza speciala cu plata unei prime de asigurare suplimentara;
  • daunele cauzate bunurilor perisabile transportate, din cauza defectarii instalatiei frigorifice, care se asigura pe clauza speciala cu plata unei prime de asigurare suplimentara;
  • lipsa sau defectuozitatea ambalajului ori ambalarea si pregatirea insuficienta sau necorespunzatoare a marfii transportate, de catre expeditor;
  • manipularea, incarcarea, descarcarea si fixarea (ancorarea) necorespunzatoare in autovehicul a marfii, daca asiguratul nu stabileste altfel, in scris, cu asiguratorul;
  • viciul propriu sau natura bunului asigurat (de exemplu: ruginirea, scurgerea, uscarea, autoaprinderea, evaporarea, actiunea insectelor sau a rozatoarelor);
  • ratacirea sau pierderea bunurilor transportate datorita insuficientei sau imperfectiunii marcajelor facute de expeditor pe colete;
  • daunele rezultate din situatii de forta majora;
  • depasirea termenului de livrare din cauze care nu pot fi puse pe seama asiguratului (de exemplu stationarea in vama);
  • daunele provocate unei parti a marfurilor transportate de catre alte marfuri transportate;
  • daunele produse direct sau indirect marfii transportate sau orice cheltuiala sau raspundere, cauzata de fapta/faptele pasagerilor clandestini;
  • asiguratorul nu acorda despagubiri nici pentru:
    • pagubele indirecte (ca de exemplu scaderea preturilor marfurilor sau altele asemanatoare);
    • cheltuieli facute pentru transformarea sau imbunatatirea bunurilor in comparatie cu starea lor dinaintea producerii evenimentului asigurat, cele pentru repararea unor avarii sau distrugeri produse de cauze necuprinse in asigurare si nici cele pentru reparatii, reconditionari sau restaurari nereusite;
  • daunele provocate cu intentie de catre asigurat sau prepusii acestuia;
  • cererea de despagubire este frauduloasa sau are la baza declaratii false;
  • asiguratorul nu acorda despagubiri nici daca:
    • asiguratul nu avea toate licentele/autorizatiile legale necesare pentru executarea transportului;
    • autovehiculul nu avea certificat de inmatriculare valabil la data producerii evenimentului asigurat;
    • autovehiculul a fost condus de catre o alta persoana decat prepusul asiguratului;
    • prepusul asiguratului caruia i-a fost incredintat sa conduca autovehiculul respectiv nu poseda la data producerii evenimentului asigurat, permis de conducere valabil pentru categoria respectiva de autovehicul, ori nu avea dreptul sa conduca autovehiculul la acea data;
    • autovehiculul era condus de catre o persoana aflata in stare de ebrietate sau sub influenta bauturilor alcolice;
    • autovehiculul era condus de catre o persoana care, dupa producerea unui accident de circulatie, s-a sustras de la recoltarea probelor biologice in vederea stabilirii alcoolemiei ori a parasit locul accidentului, in situatiile in care acest fapt nu este permis prin dispozitiile legale;
    • nu au fost respectate restrictiile de greutate sau gabarit impuse pe sectorul de drum, unde s-a produs evenimentul rutier in urma caruia s-a daunat marfa transportata;
  • in asigurare nu sunt cuprinse nici daunele cauzate de sau care sunt consecinta uneia din urmatoarele situatii:
    • razboi, invazie, ocupatie militara, razboi civil, insurectie, rebeliune, revolutie, dictatura militara sau uzurpare de putere;
    • tulburari civile, revolte, greve, acte de terorism sau sabotaj;
    • efecte directe sau indirecte ale exploziei atomice, ale radiatiilor sau infestarii radioactive ca urmare a folosirii energiei atomice sau materialelor fisionabile;
    • violarea embargoului, contrabanda, comert prohibit sau clandestin, confiscare, punere sub sechestru sau rechizitionare, amenzi de orice fel, cheltuieli penale;
    • poluare si/sau contaminare din orice cauza;
  • daunele produse containerelor in care se transporta marfa, care se asigura pe clauza speciala cu plata unei prime de asigurare suplimentara;
  • asiguratul nu a reclamat furtul la politie;
  • autoritatile/institutiile competente potrivit legii (politie sau alte organe de cercetare abilitate prin lege) nu confirma furtul prin efractie sau talharia;
  • furtul a fost cauzat direct sau indirect sau la el a contrubuit prin actiuni sau inactiuni frauduloase un angajat al asiguratului, actionand singur sau in asociere cu altii, prin acte de complicitate, conform documentelor emise de organele abilitate prin lege;
  • furtul a fost comis in mers, cu exceptia cazurilor de talharie;
  • in cazul transporturilor efectuate cu vehicule descoperite, nu sunt acoperite daunele cauzate marfii transportate de:
    • fenomene naturale (exemplu: furtuna, ploaie, grindina, temperaturi atmosferice foarte ridicate sau foarte scazute, radiatii solare);
    • contactul bunurilor transportate cu obiecte exterioare, care nu sunt produse din vina asiguratului (exemplu: daune cauzate de pietre aruncate de alte vehicule aflate in trafic);
  • daunele cauzate containerului transportat de contaminarea din orice cauza, ruginirea, oxidarea sau decolorarea acestuia;

                 Nu sunt asigurate transporturile:

  • efectuate pe baza conventiilor postale;
  • funerare;
  • efectelor de stramutare;
  • de bijuterii, perle si pietre pretioase, obiecte de arta si de colectie sau alte obiecte care au o valoare artistica, stiintifica sau istorica;
  • de metale pretioase, bani, bilete de banca, monede, cecuri, actiuni, obligatiuni, cupoane si orice alte hartii de valoare;
  • de Animale vii;
  • de bunuri care apartin asiguratului;
  • efectuate cu alte mijloace de transport decat cele mentionate in polita de asigurare, pentru semiremorci si remorci, care se asigura pe clauza speciala cu plata unei prime de asigurare suplimentara;
Clauze Suplimentare: 

              La polita de asigurare CMR EUROTRANS a raspunderii transportatorului in calitate de caraus, pentru marfurile transportate cu autovehicule, in trafic intern si international, de la ASIGURAREA ROMANEASCA - ASIROM Vienna Insurance Group pot fi atasate urmatoarele clauze, in baza obtinerii aprobarii asiguratorului si in schimbul platii unei prime de asigurare suplimentare:

  • TRANSPORTUL CU VEHICULE DESCOPERITE
    • in cazul transporturilor efectuate cu vehicule descoperite, din cauza specificului bunurilor transportate (de exemplu transporturi agabaritice sau vehicule pe platforme specializate), in urma solicitarii scrise a asiguratului, temeinic fundamentate, asiguratorul poate accepta acoperirea acestor transporturi, prin derogare de la riscul care in mod standard este eclus. Aceasta derogare este mentionata in polita de asigurare, la rubrica „Conditii de asigurare”. In caz contrar aceste transporturi sunt excluse din asigurare;
    • in baza acestei clauze pot fi asigurate vehiculele noi sau second hand care sunt transportate cu mijloace de transport rutier specializate, pentru care exista documente de transport (CMR);
    • nu sunt incluse in aceasta asigurare transportul vehiculelor ridicate de pe strazi ca urmare a parcarii ilegale sau transportul vehiculelor accidentate;
    • daca operatiunile de incarcare/descarcare/fixare a vehiculelor in mijlocul de transport, se efectueaza de catre asigurat, atunci ele pot fi acoperite cu acordul asiguratorului, pentru o prima suplimentara si mentionarea acestei acoperiri in polita de asigurare, atat la rubrica „Conditii de asigurare” cat si la prima de asigurare defalcata pe riscuri acoperite. In caz contrar aceste operatii sunt excluse din asigurare;
  • TRANSPORTUL CU VEHICULE NEDECLARATE ASIGURATORULUI
    • aceasta clauza se aplica numai daca, in urma solicitarii scrise a asiguratului, temeinic fundamentata, asiguratorul accepta acoperirea transporturilor efectuate cu semiremorci sau remorci, apartinand unor terte societati, care nu au fost declarate asiguratorului, si pentru o prima suplimentara. In polita de asigurare trebuie sa se mentioneze la rubrica „Conditii de asigurare” aceasta acoperire si de asemenea la rubrica „Prima de asigurare”, prima aferenta acestui risc. In caz contrar aceste transporturi sunt excluse din asigurare;
    • semiremorcile/remorcile tertilor trebuie sa fie tractate de capete tractor apartinand asiguratului, declarate in asigurare si pentru care s-a platit prima de asigurare, pentru acoperirea raspunderii asiguratului, pentru marfa transportata;
    • in cazul in care autovehiculul tractor apartinand asiguratului tracteaza remorci ale tertilor nedeclarate in asigurare, atunci in polita de asigurare se va mentiona pentru autovehiculul tractor suma asigurata pentru marfa, defalcata separat pe autovehiculul tractor si separat pe remorca si de asemenea prima va fi la fel defalcata;
    • semiremorcile/remorcile tertilor trebuie sa fie mentionate in scrisoarea de trasura CMR, in caz contrar nu sunt acoperite eventualele daune produse marfii transportate;
  • TRANSPORTUL CU VEHICULE DOTATE CU instalatii FRIGORIFICE
    • aceasta clauza se aplica numai daca, in urma solicitarii scrise a asiguratului, temeinic fundamentata, asiguratorul accepta acoperirea daunelor produse bunurilor perisabile transportate, in urma defectarii instalatiei frigorifice, pentru o prima suplimentara. In polita de asigurare trebuie sa se mentioneaza la rubrica „Conditii de asigurare” aceasta acoperire si de asemenea la rubrica „Prima de asigurare”, prima aferenta acestui risc. In caz contrar aceste transporturi sunt excluse din asigurare;
    • asiguratorul este exonerat de raspundere, in urmatoarele situatii:
      • echipamentul de refrigerare nu este dotat cu un termograf/inregistrator de temperatura functional;
      • instalatia frigorifica nu a fost reglata corespunzator de asigurat, astfel incat sa asigure temperatura recomandata de expeditor, pe intreaga perioada a transportului;
      • neefectuarea reviziilor tehnice ale termografului, instalatiei frigorifice/echipamentelor care controleaza temperatura, la termenele stabilite de producatori, de catre agenti economici autorizati;
    • asiguratul are obligatia sa furnizeze asiguratorului informatiile/probele care sa confirme starea de functionalitate/disfunctionalitate a instalatiei frigorifice, inclusiv reviziile tehnice efectuate. In caz contrar asiguratorul este exonerat de raspundere;
  • ASIGURAREA CONTAINERELOR
    • aceasta clauza se aplica numai daca, in urma solicitarii scrise a asiguratului, temeinic fundamentata, asiguratorul accepta acoperirea daunelor produse containerelor in care sunt depozitate bunurile transportate, pentru o prima suplimentara. In polita de asigurare trebuie sa se mentioneze la rubrica „Conditii de asigurare” aceasta acoperire si de asemenea la rubrica „Prima de asigurare”, prima aferenta acestui risc. In caz contrar, aceste daune sunt excluse din asigurare;
    • daunele produse containerului, pe timpul transportului sunt despagubite in limita cheltuielilor de reparatii, dar fara a depasi valoarea reala a containerului si nici limita de 20.000 EUR/transport;
    • raspunderea asiguratului pentru containerul transportat inceteaza in momentul cand acesta este descarcat de pe vehicul;
    • numarul de identificare al containerului transportat trebuie sa fie mentionat in scrisoarea de trasura CMR, in caz contrar asiguratorul este exonerat de raspundere;
Obligatiile Asiguratului: 

               Principalele obligatii pe care asiguratul le are prin polita de asigurare CMR EUROTRANS, de la ASIGURAREA ROMANEASCA - ASIROM Vienna Insurance Group sunt:

  • sa raspunda in scris la intrebarile formulate de asigurator, precum si sa declare, la data incheierii politei de asigurare, orice informatii sau imprejurari pe care le cunoaste si care sunt esentiale pentru evaluarea riscului;
  • sa comunice in scris asiguratorului orice modificari survin in legatura cu informatiile din polita, imediat ce le-a cunoscut;
  • sa nu faca declaratii inexacte, reticente sau cu rea credinta anterior incheierii politei;
  • sa plateasca prima de asigurare, in cuantumul si la termenele stabilite in polita de asigurare;
  • sa declare asiguratorului daca a incheiat alte asigurari similar pentru aceleasi riscuri. Aceasta obligatie ii revine atat la data incheierii contractului de asigurare, cat si pe parcursul executarii acestuia;
  • sa ia masuri potrivit cu imprejurarile si in conformitate cu legea, pentru executarea corespunzatoare a transportului, pastrarea si paza bunurilor aflate in custodia sa si de limitare a eventualelor pagube aparute pe timpul transportului;
  • sa utilizeze vehicule rutiere, care se incadreaza in normele legale in vigoare referitoare la siguranta si securitatea transporturilor rutiere, care sa fie omologate si inscrise in circulatie;
  • sa nu incarce vehiculul peste capacitatea utila de transport;
  • sa nu permita incarcarea marfurilor din categorii pentru care vehiculul nu detine licenta;
  • conducatorul auto trebuie sa asiste la operatiile de incarcare/descarcare;
  • conducatorul auto trebuie sa constate starea marfii si a ambalajului la incarcare, precum si exactitatea numarului de colete, iar eventualele remarci/observatii sa le inscrie in scrisoarea de trasura CMR. In cazul bunurilor cu probleme pentru care se fac remarci/observatii in scrisoarea de trasura, conducatorul auto trebuie sa le faca fotografii;
  • sa instiinteze in scris asiguratorul, in termen de 24 ore, despre producerea evenimentului asigurat mentionand urmatoarele informatii:
    • data, locul, cauzele si imprejurarile in care s-a produs evenimentul asigurat;
    • felul marfii avariate sau lipsa;
    • locul unde se afla marfa, masuri de paza, cum intentioneaza sa o transporte la destinatie;
    • destinatia unde trebuie sa ajunga marfa (denumirea societatii, adresa, persoana de contact, telefon, fax);
    • cuantumul estimat al daunei produse;
  • sa instiinteze imediat, daca este cazul, potrivit cu practica din tara unde s-a produs evenimentul, politia, unitatile de pompieri sau alte autoritati competente, cerand intocmirea de acte cu privire la cauzele si imprejurarile producerii evenimentului si la daunele produse;
  • sa faca dovada ca dauna pentru care se solicita despagubire, este acoperita de asigurare;
  • sa-i acorde asiguratorului Asistenta necesara pentru constatarea daunelor;
  • sa ia masuri pentru limitarea pagubelor si salvarea marfii transportate, pastrarea si paza marfii ramase si pentru prevenirea degradarilor ulterioare;
  • sa nu faca nici o plata, sa nu-si asume nici o obligatie si sa nu faca nici o cheltuiala in legatura cu pretentiile unor terte persoane prejudiciate, fara acordul asiguratorului;
  • sa puna la dispozitia asiguratorului toate actele si dovezile necesare, in legatura cu dauna produsa, conform solicitarii acestuia, in functie de cazul concret;
  • sa furnizeze asiguratorului si traducerea legalizata a documentelor provenind din strainatate;
  • sa instiinteze asiguratorul despre orice proces in care este implicat si are legatura cu o dauna produsa la marfa transportata;

                 In caz de neindeplinire a obligatiilor prevazute mai sus, asiguratorul isi rezerva dreptul sa refuze plata despagubirii.

Obligatiile Asiguratorului: 

               Principalele obligatii, pe care ASIGURAREA ROMANEASCA - ASIROM Vienna Insurance Group le are in calitatea sa de asigurator, prin polita de asigurare CMR EUROTRANS, sunt:

  • sa constate si sa evalueze daunele direct sau prin reprezentanti, in baza avizarii temeinic fundamentate a asiguratului privind producerea unui risc asigurat;
  • sa stabileasca si sa plateasca despagubirile cuvenite, in baza documentatiei complete furnizate de asigurat, privind cuantumul daunei precum si cauzele si imprejurarile in care s-a produs riscul asigurat;
  • sa plateasca despagubirea in cel mult 20 de zile de la data la care i-au fost puse la dispozitie toate documentele necesare, inclusiv rapoartele de constatare de la surveyorii numiti in strainatate (persoana juridica imputernicita de asigurator sa efectueze constatari la marfa daunata);
Procedura Daune: 
  • Constatarea si evaluarea pagubelor se face de catre asigurator, direct sau prin reprezentantii sai si cu participarea reprezentantului asiguratului si a reprezentantului beneficiarului asigurarii;
  • Stabilirea si plata despagubirii se face de catre asigurator, in baza constatarii efectuate si a documentatiei complete furnizate de asigurat:
    • copia contractului sau/si comenzii de transport;
    • copia scrisorii de trasura (CMR), completata cu toate datele cerute de imprimat;
    • copia facturilor care au insotit marfa pe timpul transportului;
    • acte oficiale din care sa rezulte cauzele care au determinat nerespectarea duratei de transport, prevazuta in contractul de transport;
    • declaratia conducatorului auto, din care sa rezulte cauzele, imprejurarile si vinovatia in producerea degradarii marfurilor transportate;
    • copia foii de parcurs pentru transportul respectiv;
    • copia documentului de predare – primire incheiat de asigurat cu beneficiarul marfii;
    • fotografii ale marfii daunate de la locul producerii evenimentului asigurat, inclusiv imagini din interiorul vehiculului;
    • copia diagramelor tahograf, corespunzatoare perioadei transportului;
    • copia diagramelor termograf;
    • copia certificatului fitosanitar care a insotit marfa transportata;
    • copia certificatului fitosanitar al marfii daunate;
    • cererea de despagubire a pagubitului catre asigurat;
    • copia documentului de plata prin care asiguratul a despagubit pe pagubit sau orice alt document opozabil din care sa rezulte ca asiguratul a suferit prejudiciul;
    • copia documentului de plata a taxelor de transport, a taxelor vamale si a altor eventuale cheltuieli ivite cu ocazia transportului;
    • copia declaratiei vamale;
    • cererea de despagubire a asiguratului catre asigurator;
    • documente sau date privind autovehiculul/autovehiculele cu care a fost implicat autovehiculul asiguratului, intr-un accident rutier: numarul de inmatriculare, numele si prenumele conducatorului auto, adresa completa a conducatorului auto, numele si adresa societatii proprietara a autovehiculului, copia documentului de asigurare, formularul de constatare amiabila, documentul emis de organul de politie care a investigat accidentul;
    • declaratiile asiguratului si ale pagubitului, prin care se confirma cuantumul despagubirii si ca in urma primirii acesteia nu mai au alte pretentii;
  • In caz de dauna totala a marfii, despagubirea reprezintă valoarea marfii transportate, din care se scade dupa caz, valoarea recuperarilor care se mai pot intrebuinta sau valorifica;
  • In caz de dauna partiala despagubirea reprezinta costul reparatiei bunurilor avariate sau costul inlocuirii, reconditionarii ori restaurarii acestora, din care se scade valoarea eventualelor recuperari care se mai pot intrebuinta ori valorifica. Cuantumul despagubirii mai poate reprezenta, in caz de dauna partiala, valoarea pierderii de calitate (depreciere), care diminuează valoarea bunurilor respective. Gradul de depreciere se stabileste in procente pe baza de expertiza, comparativ cu starea lor la data si locul incarcarii;
  • Valoarea daunei se calculeaza in functie de valoarea marfii la data si locul incarcarii si este in conformitate cu factura care insoteste marfa pe timpul transportului;
  • Valorificarea eventualelor recuperari se va face cu acordul asiguratorului;
  • In cazul in care la data producerii evenimentului asigurat exista o alta asigurare acoperind acelasi risc, asiguratorul va contribui la despagubire in mod proportional;
  • Plata despagubirii se face nemijlocit persoanei care a suferit prejudicial sau asiguratului, daca acesta a despagubit persoana prejudiciata si poate face dovada acestei plati;
  • Asiguratorul are dreptul de a compensa ratele de prima ce i se datoreaza pana la sfarsitul anului de asigurare, cu despagubirea cuvenita asiguratului;
  • Daca, in legatura cu dauna, a fost instituita impotriva asiguratului o ancheta sau o procedura penala, atunci asiguratorul este indreptatit sa amane acordarea despagubirii, pana la finalizarea anchetei, respectiv a procedurii penale;

Notificare daune:

Call Center Constatare daune

Tel: 021 - 9599 (tarif normal in reteaua Telekom) - de LUNI pana SAMBATA, intre 7:00 – 22:00 si DUMINICA, intre 9:00 – 17:30

021 - 777 - 9599 (tarif normal in reteaua Telekom) apelabil din strainatate - de LUNI pana SAMBATA, intre 7:00 – 22:00 si DUMINICA, intre 9:00 – 17:30

 Apelurile primite in afara programului de lucru sunt preluate de catre Pointer System si transmise catre noi in dimineata zilei urmatoare pentru a-i contacta pe clienti in vederea solutionarii cererii.

Diverse: 

              Asiguratorul este subrogat in drepturile asiguratului impotriva celor raspunzatori de producerea pagubei iar asiguratul este obligat sa-i prezerve acest drept asiguratorului, sub sanctiunea nedecontarii daunei.

              Asiguratorul este exonerat de raspundere pentru partea din dauna ce ramane, in sarcina asiguratului fata de tertii prejudiciati, asiguratul raspunzand fata de acestia pentru partea din prejudiciu neacoperita prin asigurare.

              Dreptul la actiune privind solicitarea de despagubire in baza politei de asigurare se stinge in termen de 2 ani de la data expirarii termenului stabilit pentru plata despagubirii.

              Modificarea politei de asigurare se poate face numai prin intelegere scrisa intre parti.

              Denuntarea politei de asigurare se poate face unilateral de catre fiecare parte in conditiile expres mentionate.

              Orice diferent intre parti se solutioneaza pe cale amiabila sau in caz contrar in instantele de judecata din Romania.

              Polita mentioneaza expres ca asiguratul poate apela la Fondul de Garantare a Asiguratilor care este gestionat de Autoritatea de Supraveghere din Romania in cazul in care asiguratorul se afla in procedura de faliment sau insolventa.